PERSONAJUL LITERAR

opere literare.

teatru, apoi rol.

!!! Personajele unei opere literare epice şi dramatice

sunt oamenii transfiguraţi artistic şi implicaţi în acţiunea relatată.

multitudinea posibilităţilor de situare / construire a personajelor.
♦ clasificarea

următoare este în acelaşi timp o diagnoză a evoluţiei formelor literare şi a evoluţiei mentalităţilor.
♦ personajul funcţionează ca imagine semnificativă determinată estetic şi ideologic.

schematic şi conturat în funcţie de două precepte:

- proporţia divină
- vocaţia eroică
E omul pentru care virtutea supremă e raţiunea, iar valorile adiacente sunt BINELE, FRUMOSUL şi ADEVĂRUL.

alegorice ale unor valori create în epocă.
Literatura religioasă va propune

omul damnat
Literatura eroică va exalta figura cavalerului

împlinită atât ca spirit, cât şi ca trup;
Ca spirit, e

un abis de ştiinţă şi un iubitor de artă ( homo universalis )
Ca trup, nimic din ce-i omenesc nu – i e străin;
E o figură hiperbolizată, supradimensionată, o expresie a forţei.

prin raţiune îşi păstrează statutul de om, de aceea va

crede în calea de mijloc, într-o viaţă normată, legiferată, echilibrată;
Omul e perceput unitar, coerent, neschimbător, e redus la o dominantă de caracter, reprezintă o clasă de indivizi.

o lumină emanată de om, lumina supranaturală de esenţă divină.

ce anticipează dominantele tiparului romantic: e visător, un om al proiectelor

şi al eşecurilor.

dacă se referă valoric la înger sau demon.
Are multiple determinări,

chiar contradictorii;
Subiectivism sondat adânc;
Sentiment;
Entuziasm şi imaginaţie;
Inadaptare socială;
Revoltă, titanism;
Patosul acţiunii.

mai ştiinţifică
Apare astfel omul comun, obişnuit, omul veridic, concret, o

fiinţă istorică plasată într-un univers complex.
Omul e prezentat în procesul lui de formare, el nu mai e descris pur şi simplu, e explicat.

de caz clinic.
Omul fiziologic e studiat la intersecţia

a trei factori preluaţi din rasa, mediul şi momentul istoric.

nu i se poate găsi un numitor comun.
Sunt recunoscute două

tendinţe opuse:
- omul ca flux al conştiinţei ( romanul de tip proustian )
- omul ca simplu comportament, privit din afară, impus de proza americană ( Hemingway, Steinbeck, etc.)
Se întâlnesc figuri anonime – antieroul, insul banal, omul “fără însuşiri”, un număr de foaie matricolă;
Personajul poate fi GENERIC – o iniţială, un pronume (el, ea, noi, voi), o figură contradictorie, difuză, risipită în text.

(loc, eveniment, obiect-detrminană acţiuni importante şi configurează destinul personajului principal;

ex.: Hanul Ancuţei, căldura, groapa....
Principal – prezent în toate momentele acţiunii, pivotul intrigii, centrul de interes al cititorului;
Secundar – se defineşte prin relaţia sa cu personajul principal; are importanţă medie în derularea intrigii;
Episodic – însufleţeşte unul din episoadele textului epic; dacă apare în mai multe episoade având acelaşi rol, devine personaj liant (cetăţeanul Turmentat, ...)
Figurant – simple elemente vii ale cadrului
Personaj absent – nu apare în discurs, dar e prezent în istoria evenimentelor; e adus în prezentul narativ prin rememorare, presupuneri.

primă mână într-un conflict, generează intriga, constituie scopul naraţiunii şi

sunt purtătoare ale viziunii autorului;
Personaj funcţional (de la ficelle = “sfoară” la Henry James): obiect al disputei (femeia iubită de rivali), mijlocitorul (pers. de legătură), provocatorul, confidentul, instrumentul, spectatorul (corul, opinia publică...);
Personajul de fundal (background) = nu are complexitate sau individualitate, dar e necesar intrigii, e reprezentat de personaje colective(mulţimea, boierii, cerşetorul/rii

istoriile sacre, are funcţie de model exemplar; dotat cu puteri

extraordinare, implică ideea de valoare şi creaţie (Icar, Prometeu, Meşterul Manole,...)
Personaj prototip = un tipar care deschide o serie istorică, întruchipează o realitate la modul ideal ( o idee, o concepţie); eroul capabil de sacrificiu (Ahile), eroul civilizator (Ulise), răzbunătorul (Oreste), fidelitatea feminină (Penelopa), etc.;
Personaj tipic = reprezintă o platformă de indivizi, o categorie general-umană: avarul, ipocritul, tiranul sângeros, arivistul,....;
Personaj colectiv = reversul pers. tipic; o comunitate se comportă asemenea unui unic organism într-o serie de motivaţii, aspiraţii şi modalităţi de acţiune: ţăranii, echipajul vasului “Speranţa”, grupul Cireşarilor,..;

Juan, etc.
Personaj alegoric = mască a unei realităţi: “monştrii” lui

Ion Creangă, sunt alegorii ale unor pasiuni fiziologice împinse la limită;
Personaj atipic ( noneroul) = apare de la mijlocul sec. Al XX lea încoace, e un prizonier al lumii în care trăieşte, e omul dezindividualizat de o banalitate şi o platitudine perfecte (dl. şi d-na Smith ai lui Eugene Ionesco)

cea finală:
Personaje statice = stereotipe; sunt cele clasice şi personajele

de basm;
Personaje care se transformă = personajul romantic văzut între mărire şi decădere; sau cel realist, eroul de bildungsroman.

“construit în jurul unei singure idei sau calităţi”;
Personaj rotund (round)

= multidimensional
☻personajul plat poate fi reprezentat printr-o singură frază, e recunoscut ori de câte ori apare în text, produce propria lui atmosferă şi impresionează;
☻personajul rotund e principal de regulă, are aptitudinea de a surprinde cititorul în mod convingător, e imprevizibil şi devine memorabil prin gesturile şi reacţiile sale.

istorice, mitologice, legendare, alegorice, sociale) trimit la o realitate a

lumii exterioare, la un concept şi sunt degajate de o anumită informaţie culturală: muncitorul, cavalerul, haiducul, etc.
Personaje shifter = au rol de legătură între autor şi cititor, trebuie raportate la o situaţie concretă a discursului ( corul din tragedia antică, diferiţi povestitori şi autori ce intervin în text);
Personaje anaforice = au funcţia de organizare, presupun o referinţă la sistemul propriu al operei; atributele acestui tip sunt: visul premonitoriu, confidenţa, amintirea, etc....